Ministerul Public şi-a propus ca intensificarea luptei împotriva infracţiunilor privind mediul, a celor silvice, privind patrimoniul natural şi cultural naţional să constituie un obiectiv pentru acest an prin operaţionalizarea şi specializarea reţelei de procurori în vederea investigării cauzelor din acest domeniu, precum şi prin combaterea mai eficientă a faptelor incriminate de lege.

"În considerarea art. 35 din Constituţia României - care recunoaşte şi garantează dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic - Ministerul Public şi-a propus ca intensificarea luptei împotriva infracţiunilor privind mediul, a celor silvice, privind patrimoniul natural şi cultural naţional să constituie un obiectiv pentru anul 2017, prin operaţionalizarea şi specializarea reţelei de procurori în vederea investigării cauzelor din domeniul de referinţă, precum şi prin combaterea mai eficientă a faptelor incriminate de legea penală", a transmis Ministerul Public într-o postare pe Facebook, cu ocazia Zilei mondiale a mediului.

Potrivit sursei citate, infracţionalitatea contra mediului se plasează, la nivel mondial, pe locul patru în cadrul activităţilor ilicite internaţionale, generatoare de profit criminal, după traficul de stupefiante, contrafaceri şi traficul de fiinţe umane. 

"Având în vedere această realitate, evidentă atât pe plan internaţional, cât şi pe plan naţional, Ministerul Public consideră că autorităţile publice au obligaţia să coopereze, să aibă un rol activ şi ferm în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii contra mediului. În această direcţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lansat, la sfârşitul anului trecut, proiectul 'Justiţia verde', care a elaborat proiecte de cooperare interinstituţională, precum şi un răspuns penal coerent, adecvat şi energic la ofensiva criminalităţii contra mediului", se mai arată în mesaj.

Sursa : Stiripesurse.ro